Nu știu în ce măsură „procesele” intentate în minte, în timpul visului, sunt pentru a obține o pedeapsă ori sunt un drum pe care-o apuc pentru a ajunge, în chinuri, la sine.
Un parlament cu competențe juridice, un tribunal al părinților, alăturându-li-se ca o curte cu juri satul copilăriei mele, străbunicii, soarele de atunci, mirosuri tari de la țară, se întrunește ca să mă ancheteze sau ca să-mi vină în ajutor.
Dramatismul înscenării penale folosește elocvenței. Termenii arizi sunt evitați, scenele incriminatoare sunt reconstituite prin mimă. Ideile și atitudinile de blamat sunt personificate. Emoțiile capătă chip.
Vinovăția capătă mai mereu chipul familiei - sânul cald & aglomerat în care ai încercat-o pentru prima oară.
E-un aer tulbure, umed, hidos. Urâțește sufletele oamenilor. Vălul ăsta deșirat și subțire de ceață. Fulgii meschini ce n-au căzut, dar ne pândesc, stau să cadă. Mizeria ciocolatie de pe asfalt. Stropii de aceeași culoare necomestibilă - pe pantaloni. Când pășești în stradă, dispari după numai câțiva pași, înghițit de glugă, de gânduri, de nevoia de fugă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu