Orice zi de luni smulsă săptămânii de lucru e-o zi de luni sfântă! E o binecuvântare să nu lucrezi (pentru alții). Să am timp să fac ceva pentru mine. Altceva decât a câștiga bani.
Puțini pot recunoaște asta: că sunt siliți să muncească. Majoritatea își pune la pick-up placa despre "îmbrățisarea" carierei, despre a fi dedicat, pasionat, captivat, plăcerea de a te adânci cu totul în muncă.
Nu dă bine să recunoști cu voce tare, public, că de multe ori nu-ți prea place. Că o faci de musai. Sau că ți-a ajuns. Trebuie să te prefaci muncitor, implicat, chiar puțin trist - când se mai întâmplă câte o sărbătoare națională și ești trimis la odihnă. Departe de binecuvântata și tonică vecinătate a "echipei dinamice".
Dă bine să ceri să lucrezi mai mult, să protestezi contra vacanțelor, să te arăți deprimat dacă auzi ceva despre dreptul de a lenevi legal. Leagă-te de birou, în cazul ăsta, și stai la lucru neîntrerupt, până la cimentare. Beton.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu